Make your own free website on Tripod.com
Pagina Roxanei
La origine
Despre mine
Cronica unei tranzitii
Interese stiintifice
La Idee
Ciberplai
Contact
Nou
Rezistenta prin cultura

Cronica unei tranzitii anuntate

Cineva spunea că muzica lui Bach l-a convins de existenta lui Dumnezeu. O posibilă definire a umanului ar fi capacitatea de ordonarea sau dezordonarea constientă a realului, dincolo de limitele fizice impuse de existenta individuală în spatiu si timp. Echilibrul fin dintre determinantele individuale si cele asociative (sociale) ale fiintei pare a fi o solutie evolutivă mult mai bună decât preponderenta socialului (ca de exemplu la termite) sau a individualului (în cazul speciilor în care indivizii solitari nu interactionează decât în perioada rutului). Cultura creste tocmai din acest echilibru si îl mentine. Cultura însemnă cresterea ordinii, nu a oricărei ci a ordinii deschise, vii, cea din care iese iară ordine, într-un număr de iteratii tinzând spre infinit. Spre deosebire de animalul inocent, omul e constient de existenta Divinului ca Principiu Ordonator. Cultura însemnă constructie în sensul acestui Principiu, constructie posibilă prin solidaritate peste loc si timp a insilor. Generată individual ea transcende individualitatea. Fară cultură, am fi la fel de singuri în Univers ca strămosul nostru din cuaternar care se chinuia, cu genunchii tremurând, să vadă ceva de dincolo de lan. Concentrat de experiente umane exceptionale cultura ne împinge să facem saltul evolutiv de la mersul furisat al australopitecului încrustat în noi până la dansul pe Luna! Licoare tare si aromată, distilată în secole, ea ne transformă din Mr. Hyde în Dr. Jeckyll, numai dorintă să avem. În sens general, rezistenta prin cultură e solutia supra-vietuirii atât a speciei cât si a fiecărui ins în parte.

Între ins si umanitate există un continuum de stări de agregare umană si la interfata lor, în sistem, apare aceeasi nevoie de echilibru între determinantele particulare si asociative adică la fiecare atingere între subsisteme creste câte o cultură. Astfel, există o cultură europeană asa cum există o cultură româna. Arhitectura fiecărei culturi poate fi imaginată, urmându-l pe Constantin Noica, ca fiind una de tip holomeric (din greceste, întreg/parte ) în care partea reflectă întregul nu după logica razboinică a lui Ares cu un întreg subordonând partea, ci după logica lui Hermes o logică a comunicării. În experimentul comunist prin care am trecut ca natie, distrugerea culturii a fost calea încercată pentru pulverizarea subsistemului uman românesc.

Adevărata rezistentă prin cultură a aparut atunci în spatiul concentrationar. Acolo profesorii s-au întâlnit în celula cu studetnii lor, preotii cu enoriasii, medici, avocai, scriitori, tărani--toti prigoniti pentru vina de a fi activi cultural în spatiul românesc. În conditii inumane, torturati fizic si psihic, profesorii au continuat să tină prelegeri, în celule se învatau engleza, dreptul, algebra, anatomia, se compuneau poezii, preotii trimiteau binecuvantari de Paste prin alfabetul Morse, medicii îsi consultau periodic colegii de inchisoare, de multe ori fiecare renunta la o parte din hrana (putină) primită pentru cei mai bolnavi dintre ei. Remus Radina în cartea sa "Testamentul din morgă" îsi aminteste examenele de drept civil, drept minier si istoria dreptului românesc trecute în închisoare. "Dacă Dumnezeu va face să ne întâlnim din nou la facultate, eu voi considera că examenul l-ai trecut astazi!" i-a spus atunci George Fotino. "Our fate is to fast because we have no fat in our food. Even when in bed, we freeze." - îsi aduce aminte Remus Radina, peste ani, frazele construite de colegul sau de celulă, inginerul Mavrocordat, pentru învătarea pronuntiei corecte în engleză.

Jalnică iese comparatia cu refuzul lui Nicolae Breban de a semna, din motive de ars longa, protestul initiat de Paul Goma în 1977. Jalnice apar îndrăznelile dintre rânduri ale celor care s-au rezistat pe ei prin cultură, în fapt ofrande indirecte pe altarul suprarealismului socialist la care oficia cacofonic un presedinte cu sceptru. Cultură fără solidarizare sub câmpul ordonator al Divinitatii nu se poate. Cei ce au despărtit cultura de viată si si-au facut din ea chip cioplit au ratat cultural ca insi dar, mai grav, au subrezit cultura româna. Dacă urmele agresiunii culturale n-au dispărut iar efectele se fac încă simtite în societatea românească post-decembristă e si vina lor. Solutia crizei prin care trece azi România este, cred eu, fundamental culturală: continuitatea culturală trebuie refacută pentru ca subsistemul românesc să evite extinctia si să evolueze. Firul cultural trebuie reînodat de la miscarea de rezistentă culturală autentică: în primul rand aceea din închisorile si lagărele obsedantului deceniu. Acolo e sensul fără de care se împleticeste traiectoria sistemului românesc în spatiul istoriei.