Cineva spunea cã muzica lui Bach l-a convins de existenta lui Dumnezeu. O posibilã definire a umanului ar fi capacitatea de ordonarea sau dezordonarea constientã a realului, dincolo de limitele fizice impuse de existenta individualã în spatiu si timp. Echilibrul fin dintre determinantele individuale si cele asociative (sociale) ale fiintei pare a fi o solutie evolutivã mult mai bunã decât preponderenta socialului (ca de exemplu la termite) sau a individualului (în cazul speciilor în care indivizii solitari nu interactioneazã decât în perioada rutului). Cultura creste tocmai din acest echilibru si îl mentine. Cultura însemnã cresterea ordinii, nu a oricãrei ci a ordinii deschise, vii, cea din care iese iarã ordine, într-un numãr de iteratii tinzând spre infinit. Spre deosebire de animalul inocent, omul e constient de existenta Divinului ca Principiu Ordonator. Cultura însemnã constructie în sensul acestui Principiu, constructie posibilã prin solidaritate peste loc si timp a insilor. Generatã individual ea transcende individualitatea. Farã culturã, am fi la fel de singuri în Univers ca strãmosul nostru din cuaternar care se chinuia, cu genunchii tremurând, sã vadã ceva de dincolo de lan. Concentrat de experiente umane exceptionale cultura ne împinge sã facem saltul evolutiv de la mersul furisat al australopitecului încrustat în noi pânã la dansul pe Luna! Licoare tare si aromatã, distilatã în secole, ea ne transformã din Mr. Hyde în Dr. Jeckyll, numai dorintã sã avem. În sens general, rezistenta prin culturã e solutia supra-vietuirii atât a speciei cât si a fiecãrui ins în parte.

Între ins si umanitate existã un continuum de stãri de agregare umanã si la interfata lor, în sistem, apare aceeasi nevoie de echilibru între determinantele particulare si asociative adicã la fiecare atingere între subsisteme creste câte o culturã. Astfel, existã o culturã europeanã asa cum existã o culturã româna. Arhitectura fiecãrei culturi poate fi imaginatã, urmându-l pe Constantin Noica, ca fiind una de tip holomeric (din greceste, întreg/parte ) în care partea reflectã întregul nu dupã logica razboinicã a lui Ares cu un întreg subordonând partea, ci dupã logica lui Hermes o logicã a comunicãrii. În experimentul comunist prin care am trecut ca natie, distrugerea culturii a fost calea încercatã pentru pulverizarea subsistemului uman românesc.

Adevãrata rezistentã prin culturã a aparut atunci în spatiul concentrationar. Acolo profesorii s-au întâlnit în celula cu studetnii lor, preotii cu enoriasii, medici, avocai, scriitori, tãrani--toti prigoniti pentru vina de a fi activi cultural în spatiul românesc. În conditii inumane, torturati fizic si psihic, profesorii au continuat sã tinã prelegeri, în celule se învatau engleza, dreptul, algebra, anatomia, se compuneau poezii, preotii trimiteau binecuvantari de Paste prin alfabetul Morse, medicii îsi consultau periodic colegii de inchisoare, de multe ori fiecare renunta la o parte din hrana (putinã) primitã pentru cei mai bolnavi dintre ei. Remus Radina în cartea sa "Testamentul din morgã" îsi aminteste examenele de drept civil, drept minier si istoria dreptului românesc trecute în închisoare. "Dacã Dumnezeu va face sã ne întâlnim din nou la facultate, eu voi considera cã examenul l-ai trecut astazi!" i-a spus atunci George Fotino. "Our fate is to fast because we have no fat in our food. Even when in bed, we freeze." - îsi aduce aminte Remus Radina, peste ani, frazele construite de colegul sau de celulã, inginerul Mavrocordat, pentru învãtarea pronuntiei corecte în englezã.

Jalnicã iese comparatia cu refuzul lui Nicolae Breban de a semna, din motive de ars longa, protestul initiat de Paul Goma în 1977. Jalnice apar îndrãznelile dintre rânduri ale celor care s-au rezistat pe ei prin culturã, în fapt ofrande indirecte pe altarul suprarealismului socialist la care oficia cacofonic un presedinte cu sceptru. Culturã fãrã solidarizare sub câmpul ordonator al Divinitatii nu se poate. Cei ce au despãrtit cultura de viatã si si-au facut din ea chip cioplit au ratat cultural ca insi dar, mai grav, au subrezit cultura româna. Dacã urmele agresiunii culturale n-au dispãrut iar efectele se fac încã simtite în societatea româneascã post-decembristã e si vina lor. Solutia crizei prin care trece azi România este, cred eu, fundamental culturalã: continuitatea culturalã trebuie refacutã pentru ca subsistemul românesc sã evite extinctia si sã evolueze. Firul cultural trebuie reînodat de la miscarea de rezistentã culturalã autenticã: în primul rand aceea din închisorile si lagãrele obsedantului deceniu. Acolo e sensul fãrã de care se împleticeste traiectoria sistemului românesc în spatiul istoriei.