Notiunea de strain isi are rãdacinile dincolo de pojghita, de curand depusã (la scarã geologicã) a umanului. Folosirea ei este de fapt o formã de marcare a teritoriului practicatã de toti vecinii de pe scara de bloc sau de evolutie. În cîmp uman, teritoriile se spiritualizeazã si marcarea lor tinde sã treacã de la hard spre soft, cu fluctuatiile inerente variabilitatii individuale. Privind din perspectiva acestei aventuri intelectuale, ce fac românii ? Si ei , ca tot omul: unii stau pe dupa troianul stramosesc tras în mentalul colectiv, altii sar dincolo si se opresc la alte închideri. Cîtiva ajung la închiderea care se deschide (în sensul lui Noica) - poarta, sau în formularea de tip "brave new world", portul de comunicare. Se pot propune douã modele simple de acomodare cu strainatatea: românul mioritic si cel planetar. Dincoace de valul lui Traian, într-o eternã insula de latinitate, românii mioritici consumã ritualic salam cu soia si, ocrotiti de prietenii geostrategici (rîul, ramul), îl asteaptã pe badita Godot. Din valurile vremii, în portul de comunicare, ies cei ce-si asumã românitatea ca diferentã specificã într-un gen proxim planetar. Pentru ei, apartenenta la românitate înceteaza sã mai fie ceva fatal, în bine sau în rau, si devine o alegere culturalã. Modelul cu pricina poate functiona pentru orice cultura, împingînd în gratuitate tehnicile de marcare a teritoriului generatoare de ciocniri huntingtoniene. Spre deosebire de o entitate pur fizica, cultura se distribuie farã sã se împartã si ramîne destul pentru toatã lumea prezentãa si viitoare. Orice model este o simplificare a realitãtii si analizîndu-ne e posibil sa constatãm în alcatuirea culturalã a fiecãruia existenta trãsãturilor specifice din ambele modele.

Trecînd la treburile practice ale cetãtii, vom observa cã într-o lume atinsã de bagheta mondializarii rezistã si evolueazã mai departe sistemele care se deschid în sensul asumãrii diferentei specifice în context planetar. Fluctuatiile sistemului întredeschis în miraculosul an 1989 ne-au dat bãtãi de inimã, riscînd de cîteva ori sã ne trezim cu poarta-nchisã-n nas. Inchiderile impuse societatii românesti de o clasã politicã fãrã continuitate culturalã sunt cele care nasc evenimentele din Tg. Mures, mineriadele si...constitutia iorgovana. Un exemplu, Articolul 16:

1. Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminari.

2. Nimeni nu este mai presus de lege.

3. Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetatenia româna si domiciliul in tarã.

Articolul 16 care enuntã deschiderea în primul alineat, ajunge, dupã numai cîteva rînduri, la performanta de a se contrazice, înstrainînd arbitrar o importantã parte a societãtii românesti. Nu esti invitat sã-ti asumi liber apartenenta la spatiul românesc ba chiar ti se refuzã fundamental aceastã asumare. Mã întreb ce sanse evolutive are o societate care isi înstrãineazã programatic o parte din membrii sãi.